Dupa o saptamana de la triatlonul de la Viena, unde colegii nostri, Dl Ceontea, Radu si Daniel ne-au reprezentat Clubul/tara avand performante foarte frumoase. (Catalin a fost si el in maraton MTB la Medias.) Am fost reprezentati din nou de Radu si Daniel, carora li s-au mai alaturat inca 4 colegi de club: Razvan, Nicu, Calin Chiprianov si Catalin. 

Radu, Daniel si Catalin au facut Echipa in stafeta Orca pe distanta de Ironman si au luat locul 2, Catalin fiind la primul lui Maraton de alergare!

Nicu a iesit primul din apa pe distanta de Ironman, Calin a participat in stafeta Tibiscus Orca cu cei de la Timisoara si a terminat pe locul 1!

Razvan a incercat din nou proba individuala de Ironman, din pacate din cauza timpului lung la bicicleta, nu s-a putut incadra in timpul limita impus.

Felicitari tuturor si multumiri lui Emil Fratila si Horatiu Morar care au completat echipa Orca&Runners.

In continuare cateva impresii scrise de Catalin, Daniel, Radu si ... apoi de Nicu:

Eu cu Orca la IronMan Oradea

iunie 20, 2011 prin cataradu

 

Pe 18 iunie, intr-o Sambata insorita, am participat la IronMan Oradea alaturi de Radu(inot) si Daniel(bicicleta) in echipa Orca Cluj. Eu am ocupat postul de alergator. Cum nu sunt un alergator nici macar rasarit, cu antrenamentul facut cam dupa ureche si acesta fiind primul meu maraton, mi-am ales un timp tinta destul de relaxat la 4h.

 

Povestea incepe cu o zi inainte, cand am plecat din Cluj Vineri dupa-masa. Drumul de Oradea nu mai e ceea ce a fost acum catvia ani, cand era o placere sa mergi cu masina pana acolo. Acum, era plin de camioane, masini si alte forme de transport mai mult sau mai putin motorizate. Odata ajunsi la Paleu, mergem sa confirmam inscrierea si sa preluam kitul de participare. Cand sa ne confirmam inscrierea, ni se cere adeverinta medicala. Luati prin surprindere, am ridicat artistic din umeri si am zis intr-un glas “N-avem”. Dupa ceva deliberari, dam cu subsemnatul si primim punga. Dupa inscriere, a urmat sedinta tehnica. Traseul de alergare era relativ scurt (aproximativ 1.2km), cu un punct de aprovizionare disponibil. De asemena, aflu ca a doua zi se anunta o zi calda. Din pacate, eu si caldura nu suntem buni prieteni. Ma deshidratez rapid si pierd foarte mult din rezistenta la efort. Dupa sedinta, mergem in recunoasterea traseului de bicicleta si punem corturile.

 

Am dormit bine, pana pe la 5:40 dimineata. La 6 am mancat ceva, am strans cortul si am stabilit cu Daniel planul de bataie. Cum eu eram ultimul, urma sa il ajut pe Daniel cu mancare si altele la proba de bicicleta. La 7 dimineata s-a dat startul, cu Radu in apa. Dupa vreo 30 de min au inceput sa iasa cei de la half ironman. De la proba lunga, primul a iesit Nicu Let (tot din Orca). La un minut distanta apare si Radu, dupa ce era cat p-aci sa mai inoate o tura, cu un timp de 1:14:00. Dani preia chipul si pleaca pe cai mari. Eu mai stau inca 30 de min sa se mai aeriseasca participantii si plec pe traseu sa il astept pe ciclist. M-am plasat langa un punct de alimentare, de unde ma aprovisionam cu apa. Prognoza meteo nu daduse gres, si calura nu se lasa asteptata. Dupa ce Dani a plecat in penultima tura, ma indrept si eu catre centrul din Oradea, unde avea loc proba de alergare.

 

Ajuns la destinatie, m-am pus sa analizez un pic traseul. Era in mare parte umbrit, dar trecea pe langa o artera destul de circulata si asta inseamna gaze de esapament – nu tocmai placut la alergare. Dupa care ma pun in asteptarea lui Daniel. Dupa 6h de biciclit, apare si el, iau cipul si pornesc in alergare. Primii 10km au mers struna, cu o medie de 5:48 pe km. Inca din primele ture am inceput sa simt efectele caldurii, astfel ca tot a doua tura ma opream dupa apa. Dupa inca o ora facuta cam in acelasi ritm, trec de jumatatea traseului. Ca sa mai treaca timpul, ma gandeam la ce sa mananc dupa. Ezitam intre o ciorba de vacuta sau ceva mici cu cartofi prajiti.

 

Lucrurile au continuat sa mearga bine pana pe la km 30. Ritmul a inceput sa scada, 6min pe km, 6:30 si tot mai rau. Caldura devenea din ce in ce mai insuportabila si eram chinuit de o sete ingrozitoare, desi ma adapam la fiecare tura. Daniel a inceput sa alerge cu mine cate o tura sa mai imi ia gandul de la chin. Spre ultimele ture, incepea sa vina un iz de prajeala de prin curtile caselor de pe langa traseu si corpul incepea sa faca nazuri cu fiecare mireasma ce imi incerca narile.

 

Cu cateva ture inainte de final, aflu ca Horatiu (alergatorul in echipa cu Nicu Let) a abandonat din cauza caldurii. Din pacate, vestea ma da peste cap si nu mai sunt la fel de motivat sa continui. Incep sa ma opresc, ritmul scade aproape la 9min pe km. Ultimele 3 ture, Daniel a venit cu mine. Intr-un final sunt anuntat arbitru ca e ultima tura, dupa care imi spune ca alergatorul urmator clasat e in spatele meu. In urmatoarele secunde ma cuget daca rezist la o tura in forta sau nu, tot o dau din colt in colt. Pana cand imi spune Dani ca “E bun si locul 3″. Gandurile care m-au napadit au facut bine ca nu au primit vorbe, dar in schimb m-au motivat sa maresc ritmul puternic. Organismul incepe sa urle si picioarele ma asculta cu greu. Durerile devin tot mai cumplite, dar nu slabesc ritmul. Dupa o tura de 4min:30s trec linia de finish nedepasit, de abia umbland dar fericit ca am terminat.

 

Timpul a fost unul foarte modest, de 4h:31min, iar lipsa de antrenament pe distante lungi si-a spus din plin cuvantul.

 

Echipa a terminat pe locul 2, multumita eforturilor lui Radu (1h:14min) si Daniel (6h:03).

 

Povestea inotatorului si ciclistului, aici http://mai-bine-lasa.blogspot.com/2011/06/cu-clubul-la-iron-man-oradea.html.

 

Edit: Multumiri lui Daniel, tre sa dau o bere.

Urmeaza Daniel:

Acum ar trebui sa scriu despre partea de bicicleta din stafeta. 180 de km de adrenalina, peisaj rural, incantare la fiecare km si fiecare pedala. Sau.. ,nu?

Sincer, inotul lui Radu a trecut mult mai repede decat credeam. L-am vazut ca trece de iesirea din apa, se opreste, se intoarce, iese, vine catre mine..era imediat dupa Nicu Let...imi zic cool, suntem pe drumul cel bun.
Iau cipul, pun cipul, imi dau 2 palme, Radu striga ceva, o iau la fuga catre iesirea din T1, ma incurc in pedale, le gasesc, le apas , urc panta de 50 m si...incepe huzureala de 180.

Ideea e ca eram foarte pornit dupa 'tura' de la Viena. Stiam ca 180 nu-i 40, si imi tot repetam asta. Dar cred ca totusi nu mi-am repetat destul.

Asfaltul era super ok, vant putin, totul mergea deja ca si uns, 38-40 pe plat, 22-25 pe urcari, 55-60 pe coborari. L-am depasit repede pe Emil, din Orca & Runners, eram pe 1 la stafeta , totul era bine.
Catalin era la capatul turei (am avut 7 ture de 24 + inca vreo 15 zona de legatura intre lac si Oradea unde se alerga), imi schimba bidonul cu apa/isotonic la fiecare tura.Multam'Cata...aflati mai incolo de ce

Pregatirea pt olimpic se re-facea simtita. Primele 3 ture au fost 'parfum'. 
Dar asta inseamna ~ 80 km. Si eu aveam 180...

Si acuma vine morala pt ironman: 1. asculta-l pe ala dinauntrul tau care iti spune: stai in ritm usor, nu trage, stai in ritm usor, nu trage...2. 180 de km necesita antrenamente serioase de distanta si timp in sa. Pe bune. 3. De fapt cu asta trebuia sa incep: SAUA si POZITIA BUNA is cele mai importante elemente in cursele de anduranta pe bike. Si mai pe bune...

De pe la km 90 incolo am inceput sa simt ce inseamna proba de bike dupa ce ai ignorat morala de mai sus. 10 minute in plus pe tur, vant puternic pe coborari si anumite bucati de plat,  dureri naspa in orice pozitie (bikerii stiu de ce) bucuria de-a sta cateva secunde in realimentare cu Cata..nepretuita. Merci inca o data Cata.

A fost greu. Mult mai greu decat credeam. Sincer mult mai greu decat la Viena. Asa am pierdut din pacate si locul 1 pe bike, dar pana la urma n-a fost grav pt ca Tibiscus avea alergator de 3 ore. Noi inca nu am crescut asa de mult..cine stie, poate mai incolo.

Dar a fost o experienta, sa vezi ca scrie 181 km pe ecran si sa stii prin ce-ai trecut..e o chestie. E ..ALTFEL.

Urmeaza povestea lui Cata. Distractia inca nu s-a incheiat!

Cu clubul la Iron Man Oradea

 

Sâmbătă, 18 iunie, am pus de o ştafetă pentru Iron Man Oradea, împreună cu Daniel (bicicletă) şi Cătă (alergare). Eu am înotat.
Nu am fost prea motivat pentru cursa asta - venea la o săptămână după Viena unde am tras tare şi încă se simţea, plus că ştiam (sau bănuiam) că stau prost cu înotul din cauza timpului modest ce-l scosesem în Austria. Am sosit sâmbătă seară târziu la lac, ne-am pus corturile şi am mers să facem o baie (să inspectez traseul, ca să zic aşa...).
Ca o mică paranteză, eu am frică cronică de apă murdară - gen baltă mâloasă, cu broaşte, alge, ierburi, etc. Şi ca să vezi, înotul a fost tocmai într-o asemenea baltă nenorocită de şes, cu apă mică şi murdară, plină de ierburi şi de nămol. Plus că era prea caldă ca să înoţi comfortabil în neopren. Noroc că pe dimineaţă s-a mai răcorit. Oricum, premisele erau sumbre şi ştiam că nu o să mă pot relaxa în cursa asta.
Dimineaţă la 6 am fost sus, am halit ceva, mi-am tras neoprenul pe mine şi m-am dus să mă încălzesc. Tura de înot era foarte scurtă (cam 250m) din cauză că sus-numita baltă era deosebit de mică. Am încercat să-mi caut nişte repere pe mal, ca să nu fiu nevoit să mă orientez după balizajul montat de organizatori, care a fost deosebit de slab (sticle de cola vopsite alb, agăţate ici-colo cu fir de pescuit- nici măcar nu erau în linie dreaptă - şi două butelii de gaz la capetele liniei drepte. Mult prea puţine şi mici repere). Mi-am luat ca reper la dus un vârf de deal şi la întors turla bisericii.
Primii 200-300m cum era de aşteptat s-au lăsat cu picioare în cap şi coate în spinare, dar după ce s-a risipit gloata am reuşit să mă concentrez cât de cât la înotat (şi la orientare - nu pot să nu repet - EXECRABIL a fost marcat traseul de înot). După jumătate, în bunul meu obicei, am început să pierd şirul turelor. Nu ştiam dacă sunt la tura 6 sau 7, şi partea nasoală era că depindea echipa de mine - dacă eram singur, era doar penibil să fac o tură în plus, dar aşa ar fi fost de-a dreptul sabotaj. Am întors ultima oară, şi era cât pe ce să plec în tura a 9-a, când m-am întors (ca norocul) şi l-am văzut pe Nicu (ştafeta Orca-Runners Club) că iese din apă şi m-am prins că trebuia să ies şi eu. M-am întors urgent, am făcut cei ~50m înapoi spre covor, şi m-am târât în 4 labe afară din apă, în timp ce cu o mână încercam să-mi dau jos chipul să-l dau la Daniel, şi cu cealaltă înjuram. Am mers o oră 14 minute fix, pe o distanţă care ar fi trebuit să fie 3800m dar eu bag mâna-n foc că a fost minim 4200. Am fost al doilea din apă la IM, după colegul de la Orca, Nicu Leţ.

Am ieşit pe locul 2 la echipe, mulţumită eforturilor deosebite ale lui Dani (6h 3min la bike) şi Cătă (4h 31min la maraton).

Urmeaza Nicu:

Nici nu stiti ce ma bucur ca fac parte dintr-un club asa mare. Chit ca am esuat cu stafeta mea, dupa ce am citit relatarile fiecaruia dintre voi si m-am uitat si pe pozele de la premiere am inceput sa cred ca pot revendica pe bune locul 2 cu stafeta. Macar, prin exceptie, ca si al patrulea echipier al echipei voastre. N-am mai avut ocazia asta pana acum si dupa ziua de sambata nici atat nu mai speram dar uite ca duminica urcam pe podium si luam nu una ci trei medalii temandu-ma la un moment dat sa nu par amuzant ca in loc sa ma inscriu la individual m-am inscris de unul singur la stafeta. Si mai ridicam emotionat cupa si lumea probabil m-a tinut minte ca si un IronPraslea care centra si dadea cu capu in clubul asta mai ales ca la finalul festivitatii pe post de advertiser / organizator, asa or fi crezut ei, le-am facut si o invitatie la Traversarea Tarnitei pe 13 August.

 

Oricum va multumesc, Radu, Dani si Cata, pentru ocazie! Felicitari tuturor participantilor mai ales celui ce cu atata ambitie s-a inscris si s-a pregatit asiduu pentru proba individuala, unica din concurs demna de a fi denumita de Fier. Razvane, singura gresala care ai putea s-o faci de cand te-ai apucat de sport ar fi sa renunti la gandul de a fi IronMan. O fi bicicleta o piatra de hotar si Orca un club de inotatori dar tot in tine ne punem baza ca vei aduce pentru prima oara aceasta titulatura printre noi.

 

Si ca sa va motivez va reamintesc un slogan ce-mi vine acum in minte, mostenit din epoca de aur (de aur inclusiv pe plan sportiv) dar pe care l-am prins si eu pana spre sfarsitul anilor 90:

 

Pentru gloria sportului romanesc, INAINTE!