Weekendul trecut, membrii clubului Orca din Cluj au fost prezenți la 3 mari evenimente sportive (Campionatele Mondiale de înot masters de la Riccione Italia, Triatlonul de la Viena și Ironman Oradea) și s-au descurcat excelent, suntem mândrii de ei.  Mai jos povestea lui Radu Vădan care ne-a reprezentat la Viena. În curând și poveștile colegilor care au participat la Riccione. Lectură plăcută!

Mă duc deja de trei ani încoace cu mare plăcere la acest concurs organizat cu maxim profesionalism în capitala Austriei şi de fiecare dată rămân plăcut surprins de cât de bine e pus la punct şi cum poţi să desfăşori 13 curse de triatlon pe acelaşi traseu într-o singură zi (ce-i drept că unele au fost comasate câte două dar tot au fost vreo 6 starturi în ziua aia) fără să încurci intrările şi ieşirile din tranziţie, numărul diferit de ture şi mai ales cronometrarea. În mod special când între evenimente au fost campionatele naţionale ale Austriei şi campionatele Europene de juniori.

Am plecat vineri după servici de la Cluj împreună cu Daniel şi am sosit în jur de ora 11:20 ora locală la hostel. Am băgat repede nasul în pernă, ca să abordăm ziua cursei cât mai liniştiţi. Sâmbătă după micul dejun am mers să ne ridicăm kitul şi să urmărim startul europenelor de sprint juniori, unde România a avut trei reprezentanţi (din păcate doar un loc 69, un 70 şi un DNF).
Apoi ne-am întors la prânz şi la un somnel înainte de cursă. Deja era destul de clar că vom avea o cursă pe căldură mare, însă nu am prevăzut vântul, care a apărut undeva pe la ora 3 (noi având startul la 4:10).

Ne-am întors în jur de ora 15:00, am intrat în tranziţie, ne-am găsit locurile şi ne-am aşezat lucrurile. Experienţa şi-a spus cuvântul şi pregătirea inspirată a tranziţiei m-a ajutat să am nişte timpi foarte onorabili de schimb: 1:30 T1 respectiv 1:00 T2.
Cu obişnuitele mele emoţii dinainte de start mi-am pus neoprenul, casca şi ochelarii şi am coborât la apă. Plutonul a fost foarte numeros şi îmi era destul de clar că va trebui să lupt pentru fiecare metru. Deja la 3-4 minute după start s-au strâns rândurile şi prima tură din cele două de înot au fost o perpetuă luptă corp la corp, cu picioare şi mâini aruncate din toate direcţiile. Nu mi-am dat seama în apă, dar acum judecând după timpii noştri şi ai celorlalţi, aş zice că înotul a fost cam de 1700m în loc de 1500 - o scăpare ciudată pentru meticuloşii austrieci.

După cum spuneam mai sus, T1 a trecut rapid şi m-am aruncat pe bicicletă. Imediat m-am izbit de un vânt ucigător din faţă, care m-a ţinut în permanenţă cu pulsul peste 160 bpm, deşi nu am reuşit o medie decât de aprox 35 km/h în loc de 40 cât îmi propusesem, adică un timp de aprox 1:08 la bike. Tot din cauza vântului am avut o perpetuă senzaţie de gură uscată, care nu a trecut oricât isotonic am băut. Am reuşit să o calmez abia la alergare, unde ni s-a oferit apă la punctul de alimentare.
Am ieşit de pe bicicletă în stare destul de bună şi am reuşit să fac o alergare fără evenimente deosebite, în 47 de minute, în ciuda căldurii şi a soarelui arzător.

Per total am terminat în 2:26, un timp aparent slab, dar ţinând cont de înotul mai lung şi vântul de pe bicicletă, pot spune că sunt foarte mulţumit. Am ieşit pe 48 din 380 la general şi pe 9 la categoria mea.
Ca de obicei îi mulţumesc Getei care mă susţine în totate tâmpeniile pe care le fac şi lui Dani care mă motivează să trag mai tare decât aş face-o de capul meu.