Ajungem la St Polten vineri. Concursul e duminica dimineata.

E primul triatlon si primul half ironman deci totul e nou. Primul lucru – mergem sa vedem lacurile in care vom inota ca apoi sa ma inscriu.

Ma dau jos din masina - tulai ce frig e. Si bate vintul ca dracu. Drumul spre inscriere trece pe linga lacuri. Frig, vint, intunecat, lumea imbracata cu pulovere, un dement face baie.

Well ... ma tot gindeam cu o fi sa intru in apa si imaginea nu prindea nicicum contur. Sint vreo 7 grade si ploua. Nu am idee ce temperatura are apa, mi-a fost frica sa bag mina in ea sa nu ma apuce depresia. Concluzia finala - sper sa-mi dea cineva un sut in cur la concurs ca eu nu ma vad intrind in apa. Preferabil sa fie Chuck Norris, atunci clar termin primul.

Ma inscriu si plecam rapid, e foarte frig sa mai pierdem vremea.A doua zi merg sa depun bicicleta si pungile cu echipamentul pentru bicicleta si alergare. La sedinta tehnica ne anunta ca au hotarit sa anuleze proba de inot. Nu atit pentru temperatura relativ scazuta a apei (cica avea 16 grade apa, deci relativ rezolabil), ci mai mult pentru frigul de afara (7 grade) coroborat cu vintul puternic care dadea senzatia de zero grade, iar noi am fi iesit infrigurati si cu costumul ud din apa urmind sa pedalam 3 ore in frigul ala.

Un strop de dezamagire ca primul ironman nu avea sa fie complet dar in acelasi timp usurare pentru ca erau sanse sa scap viu.

Pentru ultimele pregatiri ale bicicletei se putea intra in zona de tranzitie intre 5:30 si 6:30, startul urmind sa fie la 9:30. Nu ar fi fost o problema sa ma trezesc devreme, dar nu ma puteam impaca cu ideea de a freca menta dupa aceea 3 ore pina la start. Asa ca am hotarit sa umflu rotile si sa pun bidonul cu energizant odata cu predarea bicicletei si sa ma duc direct la start a doua zi, ca sa dorm 2 ore in plus si sa nu fac lucruri care nu erau in concordanta cu feng-shui-ul neuronului.

Dimineata cind am ajuns la concurs si m-am dat jos din masina tremuram atit de tare de frig incit cu greu am reusit sa ma echipez. Am luat pe mine 2 bluze cu mineca lunga si un buff in jurul gitului ca sa nu imi fie frig si bine am facut.

Lume multa. Din 2500 inscrisi au plecat doar vreo 1700, restul au renuntat din cauza frigului. Startul il dadeau in ture de cite 15 persoane la interval de 30 secunde, ca sa nu fie inghesuiala.

Eu am pornit in tura 7 si am stat printre ultimii, stiam ca o sa merg incet si nu avea rost sa merg printre primii numai ca sa fiu depasit dupa aceea. Dupa mine a mai fost tura 8 cu cei peste 45 ani si apoi echipele de stafeta care erau putine.

Primii 18km erau pe autostrada, drum drept si cu vint destul de putin. M-au depasit intii cei citiva din tura 7 ce plecasera dupa mine, apoi m-au depasit cei din tura 8, apoi stafetele, mame insarcinate, bunici cu tuburi de oxigen, batrine cu cadru, si in final moluste si alte nevertebrate.

Toti m-au depasit. Nu eram stresat, nu am problema cu cei ce ma depasesc, stiu ce am de facut in cursa si merg intotdeauna in ritmul meu conform planului. Totusi, sa te depaseasca chiar toata lumea iti da putin de gindit asa ca la un moment dat ma uit si eu pe ceas sa vad cu ce viteza merg, sa nu cumva sa am frina de mina trasa, si constat ca am ... 42km/ora. Atunci m-am linistit, am hotarit ca fie le-a tras cineva un sut in cur la start fie sint pe prafuri, urmind sa-i ajung pe urcarea de la km 60, sau daca nu, oricum or sa fie morti la alergare si ii depasesc acolo. Sau nu.

Am fluierat tot traseul de bicicleta. Au spus la sedinta tehnica cum ca te descalifica daca faci ceva ce dauneaza celorlalti concurenti, asa ca nu aveam voie sa cint. Am fluierat. Treceau pe linga mine horcaind ca locomotivele si bulbucau ochii ca la urs, nu pricepeau de ce eram asa relaxat. Astia chiar dau totul din ei, rup miofibrila in doua, probabil frustrari acumulate din copilarie.

La km 60 incepe marea urcare a traseului, o urcare de vreo 8km si inclinare care ajunge spre 8%. Am scos medie de 32km/ora pina la baza dealulului cel spaimos care e cam cit feleacul pe care il urcasem eu dar un strop mai lung si mai abrupt, dar nu cu mult. De fapt cam dublu e, dar imi tot ziceam ca tot un drac e, da bine la neuron sa stie ca nu-i greu.

Nu a fost greu, am mers constant fara sa fortez neavind experienta pe urcari. De fapt nici pe plat. De fapt m-am dat numai de vreo 5 ori cu bicicleta inainte deci nu prea aveam experienta deloc. Dar increderea ca e perfect posibil face mai mult ca 6 luni de antrenament. Cam pe asta m-am bazat.

Am terminat bici complet odihnit, as fi plecat fara problema la inca o tura de 90k. Nu am idee daca as fi terminat-o, dar clar as fi plecat. Am terminat cei 90k in 3:20, deci media generala a iesit 27km/ora, foarte bine pentru mine.

Inceputul alergarii a fost greu. Simteam gambele destul de grele. Am plecat usor, sa ma obisnuiesc cu noua provocare. Am crezut ca alerg incet dar aveam pace 5:00 ceea ce m-a bucurat. Dupa vreo 8 km a trecut durerea din gambe si lucrurile au mers constant si usor pina la final, mai precis un slalom printre zombi.

Circuitul de alergare era ca dupa bombardament. Erau toti rupti in gura. Trebuie sa recunosc ca savuram prostia majoritatii de a trage ca dementii la bicicleta ca apoi la alergare sa-si tirasca organismele precum molustele. Am depasit tot timpul. Aici am recuperat vreo 200 locuri in clasament. Au trecut de mine doar vreo 5 skelete, toate imbracata in costume d-alea de tri cu nume de cluburi pe ele.

Am terminat cei 21k in 1:55 cu un pace mediu de 5:29, complet aerob si cu picioarele ok. 

La sfirsit m-am intrebat cum ar fi sa fac inca odata toata treaba asta, adica un ironman intreg .... si imaginea a refuzat sa se materializeze.

Un half ironman e greu dar nu foarte greu. Categoric il poate termina (in timpul alocat de vreo 8:30) oricine care face constant un strop de miscare si are suficient creier sa nu plece ca dementul din start, adica sa isi dozeze energia pe parcursul cursei.

Un ironman insa e din alt film. E o kestie complet dementa. Trebuie sa fii super antrenat sa il poti termina. Nu e loc de amatori la asa ceva, categoric. Rational analizind e imposibil acum. Dar poate ca nu rational trebuie abordata problema asta. Asa ca ramine pentru anul viitor.

Toma Adrian